Salt la conținutul principal
McLaren F1

McLaren F1: dotări şi viteza maximă

Pe cât de cunoscut este acest supercar, pe atât de mic este portofoliul: este vorba de McLaren F1, produs în perioada 1993-1997 în exact 106 exemplare. Modelul este totodată un exemplu, care ne arată că un supercar nu trebuie să fie întâlnit doar pe circuitele GT1. 72 de exemplare F1 au fost licenţiate pentru uzul pe drumurile publice, doar un sfert din numărul total au fost produse exlusiv pentru circuite. Totodată, un McLaren F1 era cel mai scump autoturism pe care îl puteai întâlni atunci pe străzi. Chiar şi un Ferrari era un chilipir pe lângă F1, care, cu un preţ de 1,5 milioane mărci germane, era cea mai scumpă maşină de serie – iar pe piaţa second-hand, modelul F1 costă cam 1 milion de euro. La fel de luxoase sunt şi costurile de întreţinere: lăsând la o parte consumul de combustibil, supercarurile, cum ar fi Bugatti Veyron 16.4 sau Koenigsegg Agera R, au costuri de impozitare și de asigurare enorme. Iar aceste costuri sunt mici, comparativ cu o reparaţie majoră, care în cazul McLaren F1 costă cât o maşină nouă din clasa medie superioară. Sumele mari de bani din aceste domenii sunt un simbol al prestigiului. Deci, nu e de mirare că pe lângă CEO-ul McLaren, Ron Dennis, următoarele VIP-uri deţin un McLaren F1: George Harrison, Eric Clapton sau chiar Elon Musk, CEO-ul Tesla, producător de autoturisme electrice cu performanţe de top (Tesla Roadster). Distrugându-şi F1-ul de două ori, Rowan Atkinson pare că vrea să trăiască întocmai ca Mr. Bean. Acum, să aruncăm un ochi peste opera designer-ului Gordon Murray şi să vedem ce se ascunde sub caroseria din carbon. McLaren F1 Înainte să fie produse cele 106 modele, au existat, evident, unele prototipuri pentru testare și demonstraţii – cinci la număr, cu denumiri de la XP1 la XP5. Primul a fost un experiment şi distrus trei luni mai târziu, al doilea a fost utilizat la Crashteste, iar al treilea, XP3, a fost folosit la circuitul rotund de la Nardò, Italia, într-un test de durată, fiind condus la o viteză constantă de 231 mph (371 km/h). Ultimele două prototipuri, XP4 şi XP5, ţineau mai mult de divizia de marketing, ultimul fiind responsabil de recordul de viteză al McLaren F1: Pe data de 31 mai 1998, pilotul britanic Andy Wallace atinge 391,2 km/h la locul de testare VW din Ehra-Lessien. Maşina cu care a atins această viteză este prototipul XP5, care avea deja o vechime de 5 ani şi care a parcurs deja 45.000 mile (aproximativ 72.420 km) în teste. Cu limitatorul de turaţii activat, F1 atinge la 7.500 rot/min viteza maximă de 371 km/h. Evident, în cazul acesta, limitatorul de turaţii a fost dezactivat, iar astfel, McLaren F1 devine, la 8.300 rot/min, cea mai rapidă maşină de serie din întreaga lume. Până azi, nicio altă maşină de serie cu motor aspirat natural nu a reuşit să doboare acest record. Pilotul american Mario Andretti voia ca F1 să fie echipat cu o transmisie în şapte trepte sau cu rapoarte mai lungi – conform McLaren, motorul poate dezvolta 736 kW (1.000 CP) la o turaţie între 9.500 şi 10.000 rot/min. McLaren doboară un al doilea record în 1993, când modelul F1, produs în 106 exemplare, poate fi cumpărat pentru preţul de 1,5 milioane mărci germane – cea mai scumpă maşină de serie din întreaga lume. Versiuni: 64 de exemplare McLaren F1 au fost produse pentru drumurile publice. Datorită presiunii unor deţinători, McLaren se decide în 1994 să dezvolte o versiune de curse F1 pentru FIA GT1, versiune ce ar trebui să apară în 1995. Deşi inginerii aveau doar trei luni pentru a dezvolta McLaren F1 GTR, maşina de curse cu 600 CP, produsă în 28 de exemplare, depăşeşte toate aşteptările: în 1995, odată cu debutul acesteia, F1 GTR câştigă atât campionatul GT1, cât şi cursa de 24 de ore de la Le Mans. Cursa cea din urmă a fost câştigată de modelul special McLaren F1 LM, produs în cinci exemplare. Pentru a obţine omologarea motorsport, care necesită să existe un anumit număr de exemplare licenţiate să fie utilizate pe străzile publice, McLaren produce în sfârşit McLaren F1 GT. Deşi era nevoie de doar un exemplar pentru a întruni condiţiile, McLaren produce, la cererea clienţilor, trei astfel de modele, care datorită prelungirilor sale, au fost denumite „Longtail”. Totuşi, unele variante GTR au fost modificate pentru a putea circula pe drumurile publice, acestea dispunând de 548 kW (745 CP). McLaren F1 din fata

Motoarele McLaren F1

Motorizarea se bazează pe un motor în 12 cilindri, furnizat de BMW M (BMW Motorsport GmbH), mai exact de divizia BMW de dezvoltare a motoarelor turbo pentru maşinile de curse F1, aflată sub conducerea lui Paul Rosche. Motorul de 6,1 litri, cu patru valve per cilindru şi arbore cu came variabil, este disponibil în mai multe trepte de performanţă: de la 461 kW (627 CP) la 500 kW (680 CP). Motorul însuşi cântăreşte circa 266 kg. McLaren F1 „normal” (deci nu LM, GT sau GTR) accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,4 secunde, în 6,3 secunde atinge 160 km/h, în 9,4 secunde atinge 200 km/h, iar în 23 secunde atinge 300 km/h – tot atât timp cât îi ia unei persoane să se urce în maşină, să îşi pună centura de siguranţă şi sa pornească motorul. Cu plecare de pe loc, modelul parcurge un kilometru în 19,6 secunde şi are deja o viteză de 285 km/h. Astfel de performanţe au însă un impact sever în materie de consum: F1 consumă în medie 47 litri per 100 km.

Tehnologia McLaren F1

F1 are o caroserie Monocoque din carbon (CFK), fiind vorba despre o caroserie foarte rigidă şi foarte uşoară. Datorită componentelor motor din aluminiu şi magneziu, F1 are o greutate de 1.100 kg. Modelul este şi primul autoturism de serie care are o caroserie din carbon. Pe lângă asta, aspectele aerodinamice au jucat un rol imens la dezvoltarea design-ului – McLaren F1 are un coeficient aerodinamic de doar 0,32. Comparativ: din 2013 încoace, Mercedes-Benz CLA este cel mai aerodinamic model de serie din lume, cu un coeficient de 0,22. Transmisia montată transversal are şase trepte şi ambreiaj cu 3 discuri, acestea fiind alcătuite tot din fibre de carbon. Particularitate F1 este varianta cu trei locuri: şoferul stă în mijloc, cu scopul de a îmbunătăți vizibilitatea, sentimentul de conducere, și astfel, felul în care manevrează modelul. Iar puţin mai în spate, în stânga şi în dreapta scaunului şoferului, sunt două locuri pentru pasageri.